Șase persoane la spital, după ce un autocar a fost lovit de un microbuz pe DN 1, la Bradu (Sibiu)

Șase persoane la spital, după ce un autocar a fost lovit de un microbuz pe DN 1, la Bradu (Sibiu)
Publicat: 14/08/2012, 09:37
Actualizat: 14/08/2012, 09:37

UPDATE 9.35: Șoferul microbuzului implicat în accidentul de pe DN 1, din județul Sibiu, a fost, de asemenea, transportat la spital în urma impactului dintre autovehiculul pe care îl conducea și un autobuz, astfel că numărul persoanelor rănite ajunge la șase, starea acestora fiind stabilă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență, Decebal Todăriță, la spital au fost aduse șase victime ale accidentului rutier de pe DN 1, toți fiind în curs de investigații, însă în stare stabilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au ajuns șase persoane în urma unui accident rutier. Este vorba de patri femei și doi bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 53 ani. Patru dintre aceștia sunt din județul Vrancea, unul din județul Bacău și unul din județul Galați. Pacienții au primit îngrijiri medicale, sunt conștienți și, în momentul de față, sunt în stare stabilă, viața nu le este în pericol. După primele investigații se pare că sunt policontuzionați, au traumatisme și suspiciuni de fracturi. Procedura cere investigații medicale complexe, iar pacienții au fost trimiși la raze și computer tomograf”, a declarat Decebal Todăriță.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Luciana Balteș, a declarat că accidentul de pe DN 1, din apropiere de localitatea Bradu, a fost provocat de șoferul microbuzului, care nu a păstrat distanța regulamentară în mers.

„Accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers pe o porțiune de drum aflat în lucru. Un autocar cu pasageri era oprit la semafor, iar șoferul microbuzului nu a observat că autocarul este oprit și a intrat în el din spate”, a precizat Luciana Balteș.

Unul dintre pasagerii microbuzului, care, înainte de accident se afla pe locul din față, în dreapta, spune că nu își poate da seama cum de șoferul nu a văzut autocarul, dar se gândește că este posibil să fi fost obosit, el conducând din Italia, de unde pasagerii se întorceau de la muncă.

„Venim din Italia cu pachete pentru familie și uite ce am pățit. Eu nu știu ce s-a întâmplat, de ce nu l-a vzut. Poate o fi fost și obosit. Dar am făcut un popas în Alba, să mâncăm și el nu a vrut să coboare. A stat și a dormit. E vai de capul nostru acum. Toți au fost duși la spital. Eu stau aici și păzesc bagajele. E munca noastră aici. Sperăm să vină cineva să ne ia. Toți erau plini de sânge. Șoferul e cel mai grav rănit”, a spus un pasager din microbuz.

Potrivit Poliției Sibiu, traficul nu a fost blocat în urma accidentului.

Cinci persoane au fost transportate la spital, marți dimineață, în urma unui accident produs pe DN 1, în apropiere de localitatea Bradu, județul Sibiu, după ce un autocar a fost lovit de un microbuz.

Potrivit primelor informații accidentul a avut loc într-o zonă unde se fac lucrări de reabilitare a drumului.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Cinci persoane au fost transportate la spital, marți dimineață, în urma unui accident produs pe DN 1, în apropiere de localitatea Bradu, județul Sibiu, după ce un autocar a fost lovit de un microbuz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit primelor informații primite de la purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Luciana Balteș, accidentul a avut loc într-o zonă unde se fac lucrări de reabilitare a drumului.

„Un autocar cu pasageri a fost lovit în timp ce staționa la semafor de un microbuz cu pasageri, pe DN 1, în zona Bradu, unde sunt efectuate lucrări la drum. În urma accidentului, cinci persoane, pasageri în microbuz, fiind transportate la spital”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

Potrivit sursei citate, pe DN 1, între Sibiu și Brașov, circulația nu a fost blocată

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
Meghan Markle vrea la Casa Albă. Ce rol ar juca Harry
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
×